Alina Diaconu

De ce am început să scriu

Am crescut într-o casă unde poveștile erau spuse seara, încet, în lumina caldă a unei lămpi de masă. Bunica mea le împletea din nimic: un nor, o pasăre care a uitat să cânte, un sfeșnic pe care îl uitam aprins. Nu erau lecții. Erau zăboveli. Iar copilul care eram învăța să le primească așa, ca pe niște daruri care nu cer nimic înapoi.

Am crezut multă vreme că poveștile aparțin cuiva. Apoi, într-o dimineață, am înțeles că poveștile nu aparțin nimănui, doar trec prin câțiva care au timp să le asculte. Așa au început cărțile mele: din ascultare, nu din planificare.

„Poveștile nu se scriu. Se așază, încet, pe genunchii cuiva care are timp."

De ce scriu pentru copii

Copiii sunt singurii cititori care încă mai cred că o carte poate schimba ziua. Iar dacă o carte chiar le-a schimbat ziua, ei nu uită. Își aduc aminte de ursulețul care s-a cățărat în vârful copacului ca să ajute o râmă rătăcită, de monstrul trist făcut din gunoaiele noastre, de căprioara care încă respira. Memoria copiilor e blândă și exactă. E un cititor pe care nu-l păcălești.

Nu m-am întors la copilărie. Eu n-am plecat niciodată suficient de departe ca să fie nevoie de întoarcere. Am rămas într-un punct de unde se aud bine întrebările lor: „de ce”, „și dacă”, „cum se face”. Cărțile mele se nasc între aceste trei întrebări.

Cum se nasc cărțile mele

Stau mult cu fiecare poveste înainte să o scriu. Uneori luni de zile. O las să se așeze, ca un pahar de apă lăsat pe noptieră, până dimineața apa se limpezește singură. Abia atunci pun primul cuvânt. Restul cărții urmează cuvântul acela. Dacă l-am ales bine, drumul devine clar. Dacă nu, mă întorc și aștept altă dimineață.

Scriu pe hârtie, întâi. Apoi îl așez în pagină. Mă uit mult la copiii din jurul meu: la curajul lor, la întrebările pe care nu le pun cu voce tare, la cum se mângâie singuri pe păr când sunt obosiți. De acolo iau ce am de luat. Restul ține de meserie, și de ilustratorii alături de care lucrez.

Câteva cărți nu le-am scris singură până la capăt. „Dințișorii sunt prietenii mei” a fost făcută împreună cu un medic stomatolog, ca sfaturile din ea să fie adevărate, nu doar frumoase. Când povestea intră pe teritoriul cuiva care știe mai bine, îl chem lângă mine.

De ce scriu pentru copiii de 3 până la 11 ani

Cei mici, de la trei ani, primesc lumea fără filtre. Toate emoțiile au aceeași greutate: bucuria și frica, mirarea și dorul. Nu știu încă să-și ascundă tristețea sau să-și măsoare entuziasmul. Și exact de asta au nevoie de cuvinte. Nu de cuvinte mari, ci de cuvinte potrivite. Pentru ei am scris colecția „Sunt responsabil!”, despre grija față de propriul corp, și poveștile de citit cu glas tare, seara.

Apoi vine vârsta la care copilul începe să se uite în afară, către lume. Vrea să știe unde ajunge gunoiul, de ce se topesc ghețarii, ce se întâmplă cu pădurea tăiată. Aici s-a născut colecția „Aventuri salvând Planeta”, patru cărți pentru copii de 5 până la 11 ani, în care David află răspunsuri fără să fie speriat.

Cărțile mele nu rezolvă. Ele pun un nume pe ce simte copilul și îi arată un gest pe care îl poate face chiar el, chiar azi. Restul vine de la sine.

„Copiii nu au nevoie de cărți care să-i învețe. Au nevoie de cărți care să-i recunoască."

Ce nu vei găsi în cărțile mele

Nu scriu cărți care predau. Nu scriu cărți care corectează. Nu am morale înghesuite la sfârșit, nu am personaje făcute special ca să demonstreze ceva, nu am final cu „înțelegi de ce…”. Copiii știu când o carte le predică, și se apără. Pe bună dreptate.

Nu scriu nici cărți care sperie. Se poate vorbi cu un copil despre o planetă bolnavă, despre o pădure tăiată sau despre o căprioară rănită, fără să-i lași în brațe o frică pe care nu are ce să facă cu ea. De fiecare dată există și un gest la îndemână: o rădăcină sădită, o lumină stinsă, o baterie dusă unde trebuie.

Scriu cărți care îmbrățișează. Cărți pe care părinții le citesc cu glas tare seara, cărți care rămân în memoria familiei mult după ce ultima pagină s-a închis. Cărți care nu le spun copiilor cum să fie, ci le spun că pot fi cum sunt.